Analiza posturală

Analiza-Posturala la Karuna Studio

Este o analiză complexă în care se va verifica postura (vedere anterioară, laterală și posterioară) statică, dar și în mișcare, amplitudinea de mișcare a articulațiilor mari și, de asemenea se pot aplica teste de funcționalitate (de exemplu de stabilitate), de rezistență la efort, de forță musculară sau de mobilitate.

În urma acestei analize se vor face recomandări precise și individualizate, cu privire la metoda de antrenament potrivită pentru a atinge obiectivele dorite.

Chiar dacă este vorba despre un program de exerciții fizice de recuperare după o accidentare sau afecțiune, de reeducare posturală sau de pregătire fizică sportivă, succesul oricărui program depinde de atingerea obiectivelor stabilite.

Singurul mod de a determina atingerea acestor obiective și valoarea programului stabilit de către specialist este prin evaluarea periodică.

Rezultatele unei reevaluări pot fi folosite pentru a prezice evoluția în timp, pentru a indica slăbiciuni sau dezechilibre, pentru a măsura progresul, dar și pentru a indica specialistului schimbările necesare ce trebuie făcute în cadrul antrenamentului.

X